Întâmplări și oameni în casele Hajnal

„Fleacuri, lucruri mărunte, toate acestea, întâmplări nu fără însemnătate, deoarece ele singure pe-atunci dădeau pulsație vieții în provincie, și rețineau atenția orașului mai mult decât astăzi cataclismele și chiar războaiele... Pe-atunci nu se fugea cu automobilul cu o iuțeală de 100 kilometri pe oră, așa că și întâmplările aveau din încetineala carelor cu boi, cari lasă urma roților și a copitelor în noroaiele drumurilor de țară”, scria Ludovic Dauș, căruia îi datorăm o serie de amintiri despre Botoșanii de altădată, o parte dintre acestea fiind legate, direct sau indirect, de Casele Hajnal.

Un „castel” la Ionășeni

Pe la mijlocul secolului XIX și chiar puțin mai devreme, „printre familiile cu nasul sus în Botoșani, erau la un moment dat, în primul rând Ghergheleștii, ori mai drept vorbind Ghergheliy, – cu i grec după i, cum iscăleau. Aceasta cu mult înainte de a fi trecut pe primul plan Micleștii, Comăneștii și Ciolăcheștii (...) – căci în protipendada orașului nu se numărau Mavrocordăteștii, Ghiculeștii și Calimachii, vecinii cuibăriți în castelele lor de la țară, și foarte rar în trecere prin Botoșani” – scria Ludovic Dauș („Adevěrul Literar şi Artistic”, nr. 131, 27 mai 1923, p. 1).

„Șicana” – o întâmplare cu Lupu Zarafu

 În 1869, Lupu Zarafu, domiciliat în Dorohoi, luase de la municipalitatea Botoșanilor antrepriza băuturilor: rachiu, vin, bere etc. cu 106,081 lei pentru un an. Condițiile antreprenoriatului presupuneau depunerea unei garanții de 8.500 de galbeni, lucru pe care Lupu Zarafu l-a și făcut, primind, în consecință, contractul. După două luni, municipalitatea însă cere garanții suplimentare, iar Lupu Zarafu se execută din nou. Nemulțumită, municipalitatea cere alte și alte garanții, pe care Lupu Zarafu iarăși le oferă.

„Senzațională pălmuire în sala tribunalului”

se întâmpla la Botoșani, pe 5 octombrie 1909, ora 11:00. Vestea ajunsese, prin serviciul telegrafic, la ziarul „Universul” (nr. 275, 7 octombrie 1909), care o publica în deschiderea știrilor „Ultima oră”, după care urmau – probabil, în ordinea importanței, dacă nu a sosirii telegramelor –: „Dezvelirea statuii lui Șaguna”, „Întregirea partidului național român din Bucovina”, „Ziar românesc dat în judecată pentru publicarea memoriului medicilor romani”, „Situația în Croația”.

Oameni din Botoșani

„Gândul și preocuparea mea de căpetenie în cursul anilor de matură activitate a vieții mele a fost binele obștesc și îndrumarea noastră spre mai bine prin cultura spiritului și datorie.” (Vasile D. Vasiliu)

„...fiecare om trăind în mijlocul unei societăți organizate, are și datoria imperioasă de a contribui pe toate căile la consolidarea ei.” (Ramiro C. Savinescu)

Gheorghe Eminovici

Există stereotipul despre Gheorghe Eminovici ca despre un tată autoritar, instituit, în mare parte, datorită autorității lui G. Călinescu. Există și intenția unei prezentări idealizate a tatălui poetului. Propunem câteva crâmpeie din viața lui Gheorghe Eminovici, tatăl lui Mihai Eminescu, în baza documentelor de epocă, publicate, în cea mai mare parte, de Gh. Ungureanu.

Propunem câteva momente din viața lui Gheorghe Eminovici, intrate în circuit datorită relatărilor lui Matei Eminescu (cum ar fi obținerea titlului de boier sau botezul lui Ioan Frank) și nu doar, pe care ne propunem să le documentăm, dezvăluind partea de legendă și partea de realitate din ele.

„Afacerea Ciulei”

Titlul trimitea, deloc vesel, la o sinucidere și la grave acuzații contra unui magistrat, care nu era nimeni altul decât Mihai Ciulei, președinte al Tribunalului Botoșani. Magistratul era învinuit că ar fi sustras „o însemnată sumă de bani și un testament din lada de fier a defunctului Constantin Capșa, mare proprietar din Botoșani”. Acuzația era făcută de surorile lui Constantin Capșa: Maria (căs. Boldur Epureanu), Nătălița (căs. Gorgos) și Aglăița (căs. Antoniu) și de fratele acestuia, dr. Ioan Capșa (căsătorit cu Marie Enacovici), preciza presa, care intrase (pe ce căi și prin ce mijloace?) în posesia unei telegrame trimise de acești membri ai familiei Capșa Ministrului de Justiție („Dimineața”, nr. 1356, 20 noiembrie 190, p. 2). Printre altele fie spus, Mihai Ciulei era nașul de cununie al lui Ioan Capșa și Marie Enacovici (nunta fiind descrisă cu lux de amănunte de „Evenimentul” – nr. 200, 11 octombrie 1903, p. 2).

Mănăstirea Agafton

„Iași, 1-iŭ Octombre 7238 (1729). Grigore-Vodă Ghica lui  «Agafton săhastrul», ce «aŭ mersu în codrul ce este pe locul domnescu la ocolul Botășenilor, și au curățat pădure, și s'au făcut mînăstioar[ă] cu chillii, și s'au pus pomeți pe lăngă chilii». Supărat de călugării de la mînăstirea Doamnei. Domnul scrie la Vornicii de Botoșani: chiamă «tărgoveți bătrîni de Bot[o]șani». I se dăși o «poeniță», «pe loc domnesc», lingă «săhăstria» lui” (p. 232).

O legendă, consemnată de autorii Marelui Dicționar Geografic al Romîniei, întregește istoria cu partea de mit: „Legenda spune ca sunt mai mult de 100 ani, cînd pe locul mănăstirei era pădure, un călugar, numit Agafton, de la foasta mănăstirea Doamnei, pogorîndu-se în pădure auzi di'ntr'un frasin un glas îngeresc, și întorcîndu-se la ai săi, spuse cele auzite. În urmă vre-o câți-va călugări au tăiat frasinul și arborii vecini și au clădit o bisericuță de lemn pe locul frasinului și cîte-va chilii împrejur” (Vol. I, București, 1898, p. 23).