Despre venirea lui Gheorghe Eminovici la Dumbrăveni, scria Matei Eminescu în scrisoarea către Corneliu Botez:

„Un baron Mustață din Cernăuți (necăsătorit), luînd Dumbrăvenii în arendă de la Balș (tata lui Constantin și bunul lui Muți, care a murit nebun), a adus și pe tata scriitor, și după expirarea arendării, Mustață s-a stabilit în Botoșani (biserica Vovidenia e zidită de el, în mijlocul ei – el e și îngropat) – iar tata a rămas la Balș, care murind și el, sub fiul său Constantin poreclit Tăbîltoc (Constantin Balș Dumbrăveanu Tăbîltoc, fiindcă era scurt și gros) a ajuns administratorul Dumbrăvenilor”.

Relatarea lui Matei Eminescu a generat, în timp, diverse interpretări, suprapunând, în confuzia de nume, linii biografice. Preluată, în primul rând de G. Călinescu, aproape ad literam, informația s-a impus prin autoritatea istoricului literar: 

„Baronul Jean Mustață din Bucovina, luînd cu arendă de la boierul velit Balș moșia Dumbrăveni, aduce pe Gheorghe Eminovici ca scriitoraș. Baronul n-a ținut multă vreme moșia, căci, fie termenul arendei a expirat fără reînnoire, fie s-au invit neînțelegeri între el și proprietar (159), s-a dus de s-a stabilit la Botoșani, unde a murit, îngropat fiind în biserica Vovidenia, de dînsul zidită”.

Nota cu numărul 159 trimite la sursa „Omagiu lui Mihail Eminescu”, scoasă la Galați în 1909, iar Corneliu Botez inițiatorul acestui volum se bazează, la rându-i pe relatările lui Matei Eminescu.

Primul lucru care se infirmă cu dovezi scrise ține de biserica Vovidenia din Botoșani. În pronaosul bisericii s-a păstrat pisania, lizibilă și azi, descifrată de Nicolae Iorga: „Grigore Varlaam, drept fecior marelui stolnic şi spătar Manole Varlaam, ci au fost fecior lui Manole Varlaam, ci din vechime au făcut în acest ţintirim, aici, biserică de lemn, cu hramul tot «Intrarea în Biserică», şi fiind învechită după trecere de atâţia ani, a început a zidi din temelie cu toată cheltuiala dumisale baronul Crâstea şi a clironomilor părintelui lor, fraţilor mei, marelui spătar Gheorghe, Smaranda, Manole cămenar, Constantin, Anastasia Grigore, Elena, Ioan şi sora noastră Profira, soţia marelui agă Grigore Cananău. Deci începându-se a se zidi din temelie acest sfânt şi Dumnezeiesc lăcaş unde se prăznuieşte «Intrarea în Biserică a prea Sfintei de Dumnezeu Născătoare», spre pomenirea reposaţilor părinţilor şi strămoşilor noştri, cât şi a fiilor şi urmaşilor şi a tot neamul nostru, precum şi a fraţilor poporănilor orăşeni, locuitori în acest oraş al Botoşanilor. De aceia, rugăm pe toţi creştinii care vor ceti şi vor intra în biserica aceasta să roage pe atotputernicul Dumnezeu pentru pomenirea pomeniţilor şi să ierte pe toţi şi pe mai marile nostru frate reposat, marele spătar Vasile Varlaam. S-au zidit această biserică în domnia prea Înălţatului domn al Moldovei, Mihail Grigore Sturdza Voievod, în anul întâi al Domniei Sale, de la zidirea lumii 7342, iar de la Hristos 1834 iunie. Grigore Varlaam, ctitor ostenitor, cu sârguinţă a se aduce întru plinirea desăvârşirei, spre pomenirea mea în veci”.

-        Grigore Cananău – boierul care l-a susținut pe Vasile Iurașcu; pe moșia acestuia, Bănești, lângă biserică este înmormântată bunica poetului  - Paraschiva Donțu-Iurașcu;

-        Smaranda Varlaam  este cea căreia îi închiriază casele din Botoșani Gheorghe Eminovici și Raluca, cu care au îndelungate procese, pentru că chiriașa nu le elibera casele;

-        Mihail Grigore Sturza este cel care îi oferă titlul de căminar lui Gheorghe Eminovici.

Și mai apare un nume – Ioan Crâstea – la care ne vom referi în continuare și care a avut un rol decisiv în soarta lui Gheorghe Eminovici.

Numele Mustață nu figurează printre ctitori, cum ar fi fost dacă ctitorea biserica.

Și totuși e firesc să ne întrebăm care sunt sursele acestor confuzii și mai întâi a confuziei legate de biserica Vovidenia, dar și de prenumele baronului? Să fi consultat G. Călinescu Arhivele din Botoșani? La fila 1, Mitrici, 10/1835, este consemnat decesul baronului Teodor Mustață în 1835, la vârsta de 81 de ani și înmormântarea la biserica Uspenia din Botoșani (citat după: Gh.Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, Minerva, 1977, p. 11). E vorba însă de baronul Teodor Mustață, înmormântat în cimitirul de lângă biserica Uspenia, nu de Jean (Ioan) Mustață, și nu de biserica Vovidenia – cum scrie Călinescu.

Jean Mustață – tot el Ion Mustață – a fost al treilea copil al lui Teodor Mustață, căruia baronul îi lasă prin testament „Sadagura cu părţile din Rohozna şi cu migieşita moşie Zadubriuca cu tot hotarul lor, ear din moşiile emfitefticeşti (…) moşiea Draceni cu a patra parte din Costești, moşiea Toporăuți şi Treslieana, toate în K. K. Bucovina, asemine şi casă a mea de veci cu locul din tărgul Cernăuțului supt No. 558, ori ce roduri, viti, acareturi sau ori ce altă mişcătoare avere sar află asupra moşiilor numite şi locului de tărg” (T. Balan, Refugiații moldoveni în Bucovina, București, Cartea românească, 1929, p. 95). Nu este amintită moșia Dumbrăveni nici în testament, ca posesie a familiei, dar în nici unul dintre actele legate de Teodor sau Ioan Mustață.

Călinescu mai introduce un nou personaj: „boierul Ioan Ienacaki  Cîrstea de le Costâna (lîngă Suceava) îl ia în slujba sa, desigur pentru oarecare slujbe cancelărești”. Pe acest boier  îl găsim în această perioadă, la Dumbrăveni. Ioan Crîste  semnează jalobe cu titulatura „Baron Ioan Crâste, posesor satilor Dumbrăvenii”. Un document din august 1833 publicat de Gh. Ungureanu oferă următoarele date: „Dumnealui baronul Crîste, de națiune creștin, sudit austriecesc, este posesorul moșiilor acestora: Dumbrăvenii cu cotunurile, Siminicea, Vlădenii și Sarafineștii, în ținutul Sucevei, ocolul Siretului de Sus; moșia Mîndreștii, Brehueștii și Bursucenii de la ținutul Botoșani” (Ungureanu, p. 39). Iar jalba, concluzionează Gh. Ungureanu, „pare compusă și scrisă de Gherghe Eminovici, grafia fiind asemănătoare altora scrise de el mai tîrziu” (Ungureanu, p. 34).

Baronul Cîrste, supas austriicesc și el, a decedat pe data de 23 august 1834, după cum reiese din mărturia publicată de Gheorghe Ungureanu: „și la tot 25 tot ale aceștii luni, prin vlădica Meletie din Iași, împreună cu mine și cu mai mulți preuți, după obiceiul și religia creștinească, în Botășeni s-au îngropat la biserica Vovidenia” (p. 36). Urmărind firul vieții baronului Ioan Cîrste îl găsim proprietar al moșiei Costâna, semnând, în 1814, împreună cu frații săi, Gheorghe și Teodor, un certificat pentru recunoașterea titlului nobiliar al vărului lor, Vasile Cîrste (Gh.G.Bezviconi, Boerimea Moldovei dintre Prut și Nistru, București, Fundația Regele Carol I, 1940, p. 207).

Acest baron, Ioan Cîrste, și nu Teodor Mustață, trebuia să-l fi adus pe Gheorghe Eminovici mai întâi la Costâna, apoi la Dumbrăveni, pe moșia pe care o arenda. Iar intersectarea parcursurilor baronului Ioan Cîrste cu Eminovicii e firească, căci  baronul deținea o parte din Călineștii, împărțiți în trei: Călineștii-lui-Cuparencu, cât și Călineștii-lui-Ienachi și Călineștii-lui-Vasilache. În Călineștii-lui-Cuparencu își așezase familia Vasile Eminovici. Iar biserica din Călineștii-lui-Cuparencu, unde era dascăl, după moartea lui Mihalachi Cuparencu survenită pe 30 ianuarie 1800, a fost patronată și de „proprietariul mare Enacache de Cîrstea și fiul său Nicolai”, după cum e consemnat în Condica cronicală a parohiei Călinești. Aceasta probabil și pentru că locuitorii Călineștilor-lui-Ienachi, neavând biserică proprie (aceasta va fi zidită de abia în 1884-1887), erau enoriașii aceleiași biserici din Călineștii-lui-Cuparencu. V. Gherasim aflase pe la 1923 de la un locuitor al Călineștilor că boierul Cîrste, tatăl lui Ienachi Cîrste l-a împroprietărit pe Vasile Eminovici cu patru fălci de pământ.

Astfel, relația familiei Cîrste cu Eminovicii devine evidentă, de altfel ca și faptul cine l-a adus la Dumbrăveni pe Gheorghe Eminovici: l-a adus baronul Ioan Cîrste, nu baronul Jean Mustață.