Alexandru (Alecu) Saint-Georges

„De haz” sau „Șapte gâște potcovite”,  sau „Zis’au Badea”, sau  „Păpușele”, pe care le va prelucra, integrându-le în compozițiile sale, Didia Saint-Georges le știa de la tatăl său, Alexandru Saint-Georges. Născut în 1854 la Ionășeni, unde a și copilărit, Alexandru (sau Alecu, cum îi mai spuneau) avusese ocazia să audă și să le transmită copiilor, interpretând la pian, aceste și alte melodii. Le cânta și un efect deosebit producea atunci când „le povestea cum sosea ţiganul cu teatrul portativ, «cuşca», şi se auzea cum cânta un scurt motiv –  «haideţi, haideţi la păpuşi, haideţi la păpuşi» – care era absolut identic cu faimoasa şi ultracunoscuta «periniţă». Reprezentaţia «cu perdea» era pentru «duduci» şi «cuconaşi», era mai pudică şi purificată şi nu vorbită pe şleau, pe cînd reprezentaţia «fără perdea» era pentru adulţi, mai ales, pentru slugi care petreceau grozav cind ţiganul îşi dâdea drumgurei” (D. Saint-Georges, „Enescu mʼa dit” (II)// „Ateneu”, nr. 11, 1 septembrie 1985, p. 4).

Alexandru Saint-Georges făcuse studii la Cernăuți și apoi inginerie la Praga. Ajunsese inginer șef la primăria Botoșani, contribuind la refacerea ulițelor. Lucrase la construirea cazărmilor  din Roman, Botoșani și Dorohoi, a palatului administrativ din Dorohoi, a palatului Calimachi de la Stâncești, a bisericii din cimitirul „Pacea” din Botoșani. Probabil, faima lui de inginer ajunsese atât de mare încât, chiar dacă consiliul comunal adjudecase în favoarea unui oarecare  M. Waldmann construirea a 3 km de stradă, Ministerul nu-și dăduse aprobarea (motivul era și că decizia se luase cu 6 voturi din 13, dintre care două abțineri). La o nouă supunere la vot, 11 din 13 votanți votaseră pentru Al. Saint-Georges („Voinţa Naţională”, nr. 1405, 23 mai 1889, p. 2).

S-a afirmat însă și în domeniul muzicii prin lucrări componistice (era şi un bun interpret) pentru voce, pentru pian, pentru pian şi flaut, fiind autor al unor romanţe pe textele lui Carol Scrob, Gh. Şerbănescu, dr. Olivenbaum, bucurându-se de aprecierile lui G. Musicescu, I. Flondor, Popovici-Bayreuth.  Îl  cunoştea şi îl admira pe Enescu de pe când acesta era copil. Alexandru Saint-Georges, împreună cu fratele său, Nicu (ambii aveau moșiile în comuna Vârfu-Câmpului, de unde era originară și familia Enescu) şi cu Mitică Moruzi (Kneazul), proprietarul moşiei Vîrfu-Cîmpului, l-ar fi sfătuit pe tatăl lui Enescu să-şi trimită copilul la studii în străinătate.

Și George Enescu își amintea de el: probabil,  îl cunoscuse cu ocazia execuției Poemei Române la Ateneul Român, cînd Alexandru Saint Georges a plecat special la Bucureşti s-o audă. Revenise la Botoșani entuziasmat.

Înființase la Botoșani, împreună cu Theodor Boyan, Societatea filarmonică „Armonia”, fiind vice-președinte al acesteia, iar Theodor Boyan – președinte. De altfel, „numai prin silințele și stăruințile onor. d. Saint-Georges societatea” fusese „definitiv compusă, și numai prin concursul d-sale au putut ajunge” la ceea ce era” – scria presa.

Membrii Societății se adunau de două ori pe săptămână – marțea și vinerea. Avuseseră și ideea înființării unei școli de muzică, unde să se poată lua lecții la toate instrumentele (Curierul Foaea Intereselor Generale, 1883 (Anul 12, nr. 1-143)1883-12-22 / nr. 142, p. 3). Oficial, școala s-a înființat în anul 1908, iar în anul 1934, Societatea deschide un „conservator”, care după un an de activitate a scos prima promoție de absolvenți.

Societatea își propunea să contribuie la „încuragiarea şi propagarea artei musicale”, scria Familia, care publica și programul primei serate, ținute în data de 11/23 decembrie 1883, în sala teatrului din Botoşani, sub dirijarea artistică a lui I.Honterth: Ouverture naţională, de A. Flechtenmacher; Nocturne, trio pentru vioară, flaut și pian de F. Behr, în interpretarea lui I. H. Chessyn (vioară), Alexandru Saint-Georges  (flaut) și Orchis (pian); Heimliche Liebe, de Gavotte, executată de întreaga orchestră; La Favorita, de Donizetti, pentru orchestră; Duo din Doi luntrași, cântec rusesc, interpretat de I. Herescu și I. Filipp; Congres național, potpouri pentru orchestră, de I. Honterth.

„Familia” îl felicita, în particular, pe Alexandru Saint- George, „adevăratul fondator al societăţii «Armonia» şi totodată inima tuturor întreprinderilor din Botoşani”. Din iniţiativa sa se stabilise o colaborare strânsă între societăţile filarmonice „Armonia” din Cernăuţi şi „Armonia” din Botoşani. Societățile urmau să dea un concert împreună la Botoșani pe 22 ianuarie 1884 la Botoşani („Familia”, 8 ianuarie1884, nr. 2, p. 22-23).

Alexandru Saint-Georges a condus Societatea până la decesul său, survenit pe 30 aprilie 1904, fiind urmat, la conducere, de Andronic Țăranu, Constantin Petru Nicoleanu, Mihai Poslușnicu și alții. „Grupând un mare număr de instrumentiști profesioniști și amatori – scria, la împlinirea a 100 de ani de la înființarea societății, istoricul Gheorghe Median –,  între care profesorul Iancu Filip, pictorul Andronic Țăranu, doctorul Arpad Haynal, avocatul Petre Nicoleanu și șefii de muzică militară Toma Ionescu și I. Vlăduț, «Armonia» și-a constituit o orchestră proprie, care a devenit o prezență activă în viața culturală a orașului. Printr-o paletă largă de manifestări – audiții muzicale la sediul societății, matinee populare, serate muzicale, serbări sau concerte publice în sălile teatrelor Petrache Cristea și Popovici, orchestra «Armoniei»  a făcut cunoscute publicului botoșănean piese muzicale din repertoriul muzicii simfonice universale, aparținând unor compozitori iluștri ca Beethoven, Chopin, Haydn, Meyerbeer, Liszt, Veráig etc.” (Gh. Median, O sută de ani de la înființarea Societății muzicale „Armonia”, în: „Clopotul”, 4 martie1983, nr. 4602, p. 8).

În „castelul” de la Ionășeni, în familia lui Gheorghe Saint Georges și a Mariei Gherghel, s-au născut șapte frați. Alexandru a fost al șaptelea. Din prima căsătorie (care a durat puțin peste un an:  27 iunie 1885 – 20 mai 1886), cu Eugenia Botez-Ciolac, Alexandru  Saint-Georges a avut un fiu – Alexandru (Adorel) Saint-Geroges (20.04.1886-1954), fondatorul Muzeului Saint-Georges. Din a doua căsătorie, cu Maria Stroici, a avut șapte copii: pe Maria-Alexandrina (Didia), care a continuat tradiția muzicală a familiei; Gheorghe, militar de carieră, comandat al escadronului Roșiori, căzut în primul război mondial; Constanța(Cocuța), decedată la 14 ani; Ioan-Mihail (cunoscut ca Ion Sângiorgiu); Nicolae; Aglae;  Manole, licențiat în drept la Facultatea din București, ajuns judecător.

Pe 26 ianuarie 1926, Comisia de expropriere fixa „prețul de 2.480 lei hectarul pentru terenul în suprafață de 108 ha expropriate pentru izlaz comunal din moșia Ionășeni, comuna Vârfu Câmpului, proprietatea dnei Maria Saint-Georges” („Monitorul Oficial”, 28 august 1926, nr. 192). Apoi, a dispărut și castelul.