Alexandru (Adorel) Saint-Georges și muzeul său

Născut în „castelul” de la Ionășeni, în familia lui Gheorghe Saint Georges și a Mariei Gherghel, Alexandru (Alecu) Saint-Georges era al șaptelea dintre frați. Din prima căsătorie (care a durat puțin peste un an:  27 iunie 1885 – 20 mai 1886), cu Eugenia Botez-Ciolac, Alexandru  Saint-Georges a avut un fiu, care i-a purtat și prenumele – Alexandru (Adorel) Saint-Georges, născut pe 20 aprilie 1886.

Adorel Saint-Georges a urmat Liceul Laurian la Botoșani și, apoi, la Iași, cursurile școlii fiilor de militari, pe care le-a absolvit în 1902. A studiat la Școala militară de ofițeri din București, iar ultima treaptă a făcut-o la Târgoviște, absolvind Școala specială de cavalerie. Și-a făcut specializarea la Școala de război din Neisse/Germania, fiind ataşat la detaşamentul de mitraliere din Lubben (Spreewald). În țară a revenit în 1908. Toate prevesteau o carieră de militar: sublocotenent – în 1906, locotenent – în 1913 și căpitan – în 1915. A participat cu regimentul 2 Roșiori la campania militară a anului 1913 ca locotenent, iar în anii primului război mondial comanda un escadron divizionar, regimentul 10 Roșiori și un detașament de arme combinate. A fost decorat cu Medalia jubiliară 1906 (pentru militari), medalia „Avântul țării” (1913); medalia „Răsplata Muncii pentru învățământ”, cl. I (1913); medalia comemorativă a Războiului 1916-1918, cu baretele Târgu Ocna, Mărășești și 1918; medalia comemorativă a Victoriei marelui război pentru civilizație, 1916-1921; Ordinul Steaua României, în gradul de cavaler cu însemne militare (1932); medalia Centenarului nașterii regelui Carol I (1939).

Istoria îl va rețină însă, mai cu seamă, pentru pasiunea și munca muzeografică și ca ctitor al Muzeului Saint-Georges. Începutul documentat al acestei activități îl reprezintă „muzeul evocator al trecutului”, organizat de el, în 1908, la Bârlad. „Locotenentul Saint-Georges din al 2-lea regiment de roşiori din Bîrlad, este întemeietorul unui mic muzeu, deschis publicului joia şi duminica, şi în care ofiţerul în decursul a cîtorva ani, a adunat, cu o muncă stăruitoare şi o putere de selecţiune deosebită, o întreagă colecţiune arheologică, în ceea ce priveşte trecutul țării şi în general tot ce priveşte vremurile cari numai sunt”, scria presa la 1912 („Adevěrul”, 19 septembrie 1912, nr. 8270, p. 1).

În 1915, Alexandru Saint-Georges își transferă muzeul de la Bârlad în vechea capitală a Țării Românești, Târgoviște. În timpul războiului însă majoritatea pieselor au dispărut, așa încât la întoarcerea sa din război, în 1918,  Alexandru Saint-Georges  găsește muzeul, practic, distrus. Își dă demisie din armată și se stabilește la București, adresându-se, tot atunci, „Comisiei de stabilire a pagubelor suferite de persoane și instituții în timpul războiului” și obține, în ședința din 9 februarie 1921, prin hotărârea nr. 69, despăgubiri materiale în suma de 1.350.000 lei, bani pe care îi va folosi pentru edificarea unui nou muzeu. Se și încadrează, în perioada 1 februarie 1927 – 1 iulie 1929, ca asistent tehnic la Muzeul Militar Național, primind solda de căpitan.

Pe 10 mai 1932, Alexandru Saint-Georges punea la dispoziția Fundațiilor Culturale Regale întreg patrimoniul,  înmânându-i regelui Carol al II-lea – cu care fusese coleg de școală militară – actul de donație (juridic, donația a fost perfectată la Tribunalul Ilfov, Secția a IX-a Notariat, în anul 1940, prin actul nr. 20932 din 21 iunie). În acest mod, rezolva și problema sediului muzeului, care devenise, într-un fel, itinerant, creatorul lui fiind continuu în căutare de spațiu și mutând muzeul dintr-un loc în altul: de la Casa amiralului Urseanu din Bd. Lascăr Catargiu la Grădina Botanică, de acolo la clădirea Institutului Botanic și la amenajări provizorii de pe vară și apoi în apartamentul din clădirea de pe str. Polonă nr. 24, apartamentul din str. Maria Rosetti nr. 19, Casa Manu, din Calea Victoriei, nr. 192, hangarul de la Muzeul Satului etc.

După anul 1932, Muzeul s-a extins, având încadrați 29 de specialiști, fiind susținut financiar de U.F.C.R., F.C.R., Primăria Municipiului București. Muzeul avea caracter special-documentar și conținea:

-        numismatica –  13.933 piese;

-        Istoria Poștelor în România - 4.378 piese și 4 dosare;

-        lucrări artistice - 4.754 piese;

-        documente referitoare la artele plastice - 1.082 dosare;

-        drapele, costume, arme, mobilier - 1.027 piese;

-        piese referitoare la francmasonerie (steaguri, tablouri, insigne, fotografii) - 151 piese;

-        documente și manuscrise sec. XV-XX - circa 150.000;

-        hărți referitoare la România și țările vecine - circa 400;

-        fotografii - 6.536;

-        bibliotecă de specialitate - mai multe mii volume.

După război, prin legea de reorganizare a Fundațiilor Culturale Regale, a fost desființat și Muzeul Alexandru Saint Georges, fiind transferat la Muzeul Artelor, unde a mai funcționat până în 1948, când colecțiile au fost redistribuite către alte diverse muzee, iar creatorul muzeului – pensionat și apoi reținut în serviciu pentru a se ocupa chiar de redistribuirea acestora, după ce se confruntase, anterior, cu piedici, acte samavolnice, furturi, anchete, jigniri.

Într-o corespondență cu conducerea Muzeului din Suceava, datată 1943, Alexandru Saint-Georges scria: „Muzeul nu trebuie să adune numai lucruri din trecutul îndepărtat al localităților, ci el trebuie să adune și pune în legătură cu toate manifestările din trecut și prezent ca: politice, culturale, artistice, sportive etc.” În 1997, un atent cercetător al parcursului acestui muzeu, Virgiliu Z. Teodorescu, asumând același crez, își exprima speranța că viitorul „va reuni pe toți actualii deținători ai unor structuri din fosta zestre a Muzeului Alexandru Saint Georges, pentru a decide și realiza un inventar general, instrument util prin conexiunile pe care le-ar oferi, facilitând o documentare edificatoare referitoare la trecutul pe care, prin natura lor, o pot contura”.

Alexandru Saint-Georges a decedat în 1954. În dreptul numelui său, G. Bezviconi, nota, în „Necropola Capitalei”: „Saint-Georges, Alexandru, m. 1954 de 68 de ani, fondator de muzeu (crem.)” (p. 65), „crem.” însemnând „Crematoriul uman «Cenușa», din Calea Șerban Vodă, nr. 183”.

Surse: Virgil Z. Teodorescu, Contribuții la un portret de muzeograf: Alexandru Saint Georges// Muzeul Naţional, nr. 9, 1997, Bucureşti, p. 127-144; I. Opriș, Contributori la tezaurul cultural-artistic bucureștean// Muzeul municipiului București – XXIV; I. Blănaru, Șt. Păun, Muzeul Al. Saint-Georges, Editura Cartea Universitară, București, 2007